Proiectele grupului în cea mai mare măsură se axează pe promovarea software-ului liber, însă activitatea în sine și persoanele ce se ocupă de aceste proiecte reprezintă diferite comunități, și ocupații. Totodată proiectele grupului ne reprezintă atât prin calitatea sa cât și prin modul în care acestea au loc.
Coordonare tuturor proiectelor are loc cu ajutorul suitei noastre de colaborare.
Proiectele de promovare, sunt axate exclusiv de promovarea software-ului liber. Aceste proiecte includ:
- resurse (web, materiale promoționale digitale și nu doar, programe pentru intemeierea prezentărilor, suport și ajutor),
- evenimente (prezența la conferințe, prezentări sau alte activități de acest fel)
Proiectele de localizare, reprezintă de fapt o contribuție directă la aplicațiile ce sunt software liber. Aceste proiecte sunt menite de a ușura folosirea celor mai populare aplicații prin localizarea interfeței acestora. S-a demonstrat faptul că aplicațiile traduse au un impact mai mare asupra experienței utilizatorilor și micșorează timpul necesar pentru acomodarea cu acestea.
Proiectele de dezvoltare reprezintă contribuția noastră la realizarea sau îmbunătățirea softwareului liber. Acestea sunt proiecte inițiate sau cu participare majoritară a dezvoltatorilor din România.